În articolul de astăzi vom aborda câteva lucruri importante pentru sănătatea dentară și cum să ai grijă de zâmbetul tău!

Dacă vrei să te știi lipsit de griji și probleme dentare pe termen lung, află că prevenția dentară este esențială pentru menținerea sănătății orale! Desigur, cu un stil de viață sănătos, o alimentație corectă și respectarea obiceiurilor dentare regulate, poți reduce semnificativ apariția cariilor, a problemelor gingivale și a afecțiuniilor dentare în general!

De ce este importantă prevenția dentară?

Știai că zâmbetul sincer poate schimba întreaga zi a cuiva? Cu toate acestea, cum poți păstra acel zâmbet strălucitor și sănătos pe termen lung?
Ei bine, răspunsul stă în prevenția dentară, o investiție valoroasă în starea ta de bine și în aspectul zâmbetului tău!
În cele ce urmează, vom trece prin câteva aspecte importante ale prevenției dentare!

Prevenirea cariilor: Eliminarea plăcii bacteriene reduce riscul apariției cariilor și menține dinții sănătoși pe o perioadă mai mare de timp.

Periajul zilnic, de cel puțin două ori și utilizarea aței dentare, este cheia care stă în mâinile tale, pentru prevenția cariilor.

Menține dinții sănătoși: Un control periodic, din 6 în 6 luni la medicul stomatolog, te poate salva de intervenții dureroase. Deși periajul zilnic al dinților este cel mai important lucru pe care îl poți face acasă, la cabinetul medicului stomatolog poți afla starea reală de sănătate a dinților și o poți menține pe termen lung, cu ajutorul sfaturilor și intervențiilor lui!

Combaterea bolilor gingivale: Menținerea gingiilor sănătoase, previne inflamațiile și problemele parodontale, cu ajutorul periajului profesional și utilizarea apei de gură, poți lupta împotriva bolilor gingivale!

Încrederea în sine: Protejarea zâmbetului tău este esențială pentru încrederea în sine! Se spune că oamenii cu afecțiuni dentare au o încredere în sine scăzută, zâmbesc mai puțin și nu trăiesc autentic emoțiile de fericire sau bucurie, fiind rușinați de zâmbetul lor.

Economisești timp și bani: Sună ciudat, nu-i așa? Ei bine, tratamentul complet de prevenție la un cabinet stomatologic necesită mai puțini bani și mai puțin timp investit față de tratarea cariilor, a bolilor gingivale sau a afecțiuniilor dentare în general! Este mai bine să previi, decât să tratezi atât din punct de vedere al sănătății generale, financiar, cât și al timpului investit.

 

Ce include un pachet de prevenție complet?

Pachetul de prevenție complet conține 5 etape importante, pe care le va realiza medicul stomatolog!

Consultul: Prima etapă este observarea danturii și a posibilelor carii în fază incipientă.

Detartrajul: Este un procedeu stomatologic care constă în îndepărtarea tartrului și al plăcii bacteriene de pe suprafața dințiilor. Ajută la estetica dentară, menține sănătatea gingiilor, previne bolile parodontale și reduce riscul căderii dinților!

Periajul profesional: Realizat de medicul stomatolog, acesta menține sănătatea suprafeței dentare și gingivale, înlătură placa bacteriană și oferă o respirație proaspătă și plăcută!

Airflow: Procedura Airflow este adesea percepută ca fiind cea mai confortabilă de către pacienții noștri. Este eficientă în îndepărtarea și reducerea petelor dentare provocate de consumul de cafea, ceai, vin sau fumat și oferă un zâmbet mai strălucitor!

Fluorizarea: Fluorizarea fortifică smalțul dentar, previne cariile dentare, reduce sensibilitatea dentară! Este benefică în special pentru pacienții cu aparat dentar, ajutând la prevenirea formării cariilor în zonele dificil de curățat!

 

Sfaturi practice pentru prevenția dentară:

Periajul corect: Periajul de cel puțin două ori pe zi cu o pastă de dinți fluorurată este esențial pentru eliminarea plăcii bacteriene.

Utilizarea atei dentare sau a unui duș bucal: Curățarea între dinți cu ată dentară sau a dușului bucal ajută la eliminarea resturilor alimentare și a plăcii din zonele inaccesibile cu periuta.

Vizite regulate la dentist: Planificarea unor verificări periodice la dentist este crucială pentru depistarea și tratarea problemelor în stadiile incipiente. Este recomandat ca măcar din 6 în 6 luni să-i faci o vizită medicului tău stomatolog.

Alimentație sănătoasă: Limitarea consumului de zahăr și o dietă echilibrată contribuie la menținerea sănătății orale.

Evitarea obiceiurilor nesănătoase: Renunțarea la fumat și limitarea consumului de alcool contribuie la sănătatea generală și la prevenția bolilor orale.


Dacă tot mai mulți dintre noi ne-am trata zâmbetul ca pe o comoară prețioasă, cu siguranță am zâmbi mai mult!

Îngrijirea constantă și vizitele regulate la dentist nu sunt doar o investiție în sănătatea noastră orală, ci și o declarație că zâmbetul nostru merită cea mai bună grijă posibilă.
 

Programare rapidă